Obiective turistice

Cheile Bicazului reprezintă una din cele mai atrăgătoare zone turistice ale țării. Situate în partea centrală a Munților Hășmaș, aparținând Carpatilor Orientali, și fiind delimitate la nord și nord-vest de Suhardul Mare (1506 m) și la sud-est de Suhardul Mic (1352 m), fac legătura intre județele Neamț și Harghita. Cheile, cu o lungime de 8 km, ce se întind intre stațiunea Lacu Roșu și satul Bicazul Ardelean, sunt formate de răul Bicaz și afluenții săi (din care cel mai important este Bicajelul) și leagă Transilvania de Moldova.

Zona este străbătută de drumul transcarpatic DN 12C ce leagă orașul Gheorgheni de Bicaz.
Cheile Bicazului fac parte din Parcul National Cheile Bicazului – Hășmaș ce are ca arii protejate: Lacul Roșu, Cheile Bicazului, Cheile Sugaului, Hășmașul Mare – Piatra Singuratică și Hășmașul Negru.

Tot drumul din Cheile Bicazului este format de serpentine de o frumusețe deosebită. Pereții de calcar ai stăncilor ascund peșteri de o deosebită frumusețe (Peștera Neagră, Peștera Cascada) și avene (Licas, Avenul cu Trei Intrări). Toate micile cursuri de apă afluente Bicazului fac la rândul lor alte chei cum ar fi: Cheile Laposului, Cheile Sugaului, Cheile Bicajelului.
Pe parcurs se pot admira Piatra Altarului – un masiv stâncos de 1120 m altitudine, masivele stâncoase Piatra Pinteștilor (847 m) și Piatra Arșiței (835 m). Printre alte stănci mai deosebite din zonă amintim Piatra Surducului, Poarta de Piatră și Polițele Bardosului.

Cheile s-au format prin erodarea calcarelor mezozoice mai puțin dure. Asocierea tipurilor de roci diferit colorate și variate ca formă și alcătuire, întâlnite pe traseul Bicazu Ardelean – Lacu Roșu, face că imensa despicătură a văii Bicazului să constituie unul din cele mai remarcabile trasee turistice din Carpați. Cheile sunt străjuite de culmile: Ucigașul, Piatra Altarului (Turnul Bardosului), Suhard. Pe unele stănci există trasee pentru practicarea alpinismului.

Aici s-au identificat și cele mai multe trasee alpine, deci să nu ne mire alpiniștii sportivi, adesea atârnați deasupra drumului că niste păienjeni colorați ai văzduhului.

Parcul Naţional Cheille Bicazului-Hăşmaş cuprinde păduri de molid ( molidişuri pure – 95 %) , păduri de răşinoase cu fag , care îmbracă versanţii masivului, pajişti montane întinse, vîrfuri cu vegetaţie subalpină, stâncării cu vegetaţie specifică , multe rarităţi floristice şi endemite .
Specific acestei zone este endemitul local Astragalus pseudopurpureus (cosacii bicăjeni).

Sunt întâlnite şi numeroase specii rare, dintre care menţionăm: Juniperus sabina ( cetina de negi ), Ajuga pyramidalis, Silene zawadzkii, Waldsteinia geoides şi Daphne cneorum ( tămâiţa ) .
O mare importanţă ştiinţifică prezintă şi speciile de plante ocrotite declarate monumente ale naturii : papucul-doamnei (Cypripedium calceolus), floarea de colţ (Leontopodium alpinum), sângele-voinicului (Nigritella rubra), tisa (Taxus baccata) etc.

Fauna parcului este deosebit de bogată în specii rare şi periclitate, cât şi în alte specii caracteristice zonei montane.
Enumerăm căteva specii rare şi ocrotite, care sunt verigi importante într-o reţea trofică bogată, ce denotă un ecosistem încă echilibrat : lepidopterele Parnassius apollo, Polygonia alba, amfibieni şi reptile ca broasca cu burta galbenă (Bombina variegata), broasca mare de lac (Rana ridibunda), tritonul de munte (Triturus alpestris), tritonul carpatic (Triturus montandoni), tritonul cu creastă (Triturus cristatus), salamandra (Salamandra salamandra) , broasca râioasă (Bufo bufo), broasca roşie de munte (Rana temporaria), şopârla de munte (Lacerta vivipara) , vipera comună (Vipera berus) , şarpele de alun (Coronella austriaca), păsări ca fluturaşul de stâncă (Tichodroma muraria) , ciocănitoarea de munte (Picoides tridactylus), presura de munte (Emberiza cia), corbul (Corvus corax), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), huhurezul mare (Strix uralensis), acvila de munte (Aquila chrysaetos) şi mamifere, cerbul carpatin (Cervus elaphus), capra neagră (Rupicapra rupicapra), ursul (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), lupul (Canis lupus).

Lacul Roșu este un lac de baraj natural format în urma prăbușirii unui versant din cauza cutremurului din 23 ianuarie 1838, ora 18,45. 6,9 magnitudine, VIII intensitate, la poalele Muntelui Hășmașul Mare, în apropierea Cheilor Bicazului. La ultimele măsurători, efectuate în anul 1987, dimensiunile acestuia sunt: lacul se întinde pe un perimetru de 2.830 m, aria este de 114.676 m² și volumul apei care se acumulează este de 587.503 m³.

Lacul s-a format la altitudinea de 983 m, într-o depresiune cu un climat predominant subalpin.
Cu toate că Lacul Roșu este o formație tânără, condițiile și timpul de formare a lacului sunt foarte discutate. În timpul formării, zona lacului era o zonă greu accesibilă, din punct de vedere economic neexplorată. După Franz Herbich, un geolog recunoscut în Ținutul Secuiesc, Lacul Roșu s-a format în anul 1838. Acest fapt este justificat și de cutremurul din 11 ianuarie 1838, care s-a repetat în februarie și ar fi putut provoca alunecarea de teren. Un alt an de formare este 1837, care poate să fie argumentat de furtuni foarte violente și ploi puternice. Despre această perioadă scrie Ditrói Puskás Ferenc în lucrarea lui, „Istoria Borsecului”. Esențial este că lacul s-a format prin deplasarea masei argiloase depuse cu ocazia ultimei ere glaciare pe versantul nord-vestic al muntelui Ghilcoș.

Curând după obturarea văii, pădurea de brazi a fost inundată și arborii s-au pietrificat, oferind o particularitate rară întregului peisaj. În primii ani de la formare, lacul s-a extins mai mult – cam un kilometru mai sus în valea pârâului, dar de-a lungul timpului barajul natural s-a erodat, nivelul apei stabilizându-se la nivelul actual.

Din punct de vedere al importanței, este cel mai important lac din țară de acest tip.
Împrejurimile lacului au un microclimat plăcut, deosebit de benefic pentru tratarea stărilor de extenuare fizică și psihică, insomnii, neurastenii. Temperatura medie multianuală este de 8°C, peste media de 6°C a depresiunilor intramontane. Valea este practic ferită de vânturi, aerul deosebit de curat, bogat în aerosoli naturali, împrejurimile pitorești oferă condiții excelente pentru cei ce caută surse de regenerare rapidă pe cale naturală. Începând cu anii 1900, tocmai turismul balnear-recreativ a fost cel care a adus dezvoltarea din punctul de vedere a serviciilor turistice a acestei zone.

Bicaz Chei prezintă interes turistic datorită elementelor de arhitectură populară tradiţională, ocupaţii, meşteşuguri artistice, obiceiuri locale de străveche tradiţie. Manifestarea este dedicată zilei comunei Bicaz Chei, zi ce marchează plecarea oilor la munte. La manifestare au luat parte solişti şi formaţii de muzică populară, buciumaşi, rapsozi din zonă. A participat şi Ansamblul folcloric “Floricică de la Munte”.

Situat la o altitudine de 1904 metri, Vârful Toaca este al doilea ca dimensiune după Vârful Ocalașul, din masivul Ceahlău. Chiar dacă nu este cel mai înalt, acest vârf rămâne o atracție principală datorită formei sale piramidale. Pe versant se află și stația de meteorologie cu același nume.

Masivul Ceahlău este cel mai înalt dintre grupa Munților Bistriței. Este străbătut de paralela 47 grade latitudine nordică și de meridianul 25 grade longitudine estică. Drept limite are: la nord, valea Bistricioarei, la est lacul Izvorul Muntelui, la sud valea Bicazului, iar la vest văile Jidanului Bistrelor și a Pinticului.

Cel mai apropiat oraș este Bicaz. La poalele lui, la circa 800 de m altitudine se află stațiunea turistică Durău.